Temperii napaste

Un gand simplu zboara pe fereastra,
E prins de vremea rea si albastra,
Tremura, clantane, vrea sa se incalzeasca,
Dar iubirea de frig stie sa se fereasca...

Sta cu ochii mari, priveste amarat,
Cum iubirea lui plange suparata,
De dorul fiintei fara corp ori suflet,
Doar ideea scrisa pe o zdreanta de bilet...

Si asa a inceput totul, cu o scrisoare,
Minunata, armonioasa, de iubire posesoare...
O privire...a fost de ajuns pentru ei,
Sa ajunga sa se iubeasca pe tainicele alei...

Doar temperiile napaste i-au despartit...