Discurs.

Stimati profesori si parinti,dragi colegi,

In acest moment traim intr-un secol in care timpul este foarte pretios, un secol al vitezei. Acest fapt ar trebui sa ne faca sa pretuim fiecare moment.Va mai aduceti aminte anii in care stateati toata ziua afara si jucati ascunselea,bambilici ori elastic ?Va mai aduceti aminte de acele momente in care va loveati si mergeati la cei dragi cu lacrimi in ochi ? Ei bine ,liceul este doar o alta etapa din acest lant al amintirilor. Dupa ani si ani va veti aduce aminte cu drag de pataniile din acest loc, un loc oarecum magic . Magic prin momentele,prin amintirile ce le ofera , prin lucrurile ce te invata . Tot ce trebuie sa faceti este sa deschideti ochii , sa priviti cu incredere in jurul vostru si sa va bucurati de ceea ce aveti,dar in acelasi timp sa nu renuntati la vise . Pentru ca ele sunt motorul vostru momentat , ele sunt cele ce va imping catre un viitor maret ... precum zicea si un mare filozof grec : “ Cel care neglijeaza invatatura in tinerete, pierde trecutul si este mort pentru viitor” ...
Eu unul,pot afirma cu incredere ca liceul m-a schimbat. M-a facut sa privesc viata intr-un mod diferit decat inainte. Am devenit constient de greutatile ce vin,de viata ce o am inainte, de faptul ca “Toate pe care nu le-am invatat le stiu de la scoala.” Si pot zice ca le datorez acest fapt profesorilor din acest loc si prin aceasta cale as vrea sa le si multumesc.
Astea fiind zise nu pot decat sa le urez bun venit noilor nostri colegi,succes colegilor mei de an si sanatate profesorilor si parintilor !

Turnul

          Urc ... Simt zidurile cenusii,cretuite, ce ma apasa din ce in ce mai mult . Doar gandul ca voi ajunge sus ma mai indeamna sa continui. Dintr-o data raman blocat . Vad luminita albastra din capat . Incep sa maresc pasul , sa o apuc , sa ma stiu scapat din capcana zidurilor imbibate de atata suferinta . Fac un pas si totul se deschide . Acel albastru ... acel albastru al inocentei inunda totul ... Doar norii zgribuliti si porumbeii albi mai armonizeaza acel cer monocrom . Totul se imbina atat de perfect incat parea ireal , parca toate erau scoase dintr-o carte de povesti . Inghit in gol si fac doi pasi in fata . Incep sa observ acoperisurile caselor , copaci , oameni . Totul parea atat de mic si totusi atat de mare . Stateam pe balustrada de lemn si priveam in jos ... Atatea suflete adunate la un loc cu un singur scop . Cel de a-si trai viata . De a cunoaste iubirea , de a cunoaste cum e sa speri , sa visezi . Era atat de placut acolo . Nu conta decat viitorul .

          Vantul imi soptea incet in ureche trei cuvinte : Fii fericit ! Viseaza ! Parca vroiam sa il cuprind , sa ii multumesc pentru tot si nu puteam . Nu puteam pentru ca el era peste tot . Mda ... nu puteam ...

          Si asa incet,incet gandul imi zbura la ea,la fata mea cu ochii negri . Imi doream sa fie langa mine , sa o pot tine in brate , sa o pot mangaia iarasi . Dar ea nu era acolo ... era plecata . Imi doream sa o pot rapi si sa o duc intr-o lume unde nimic si nimeni nu mai conteaza . Sa fim doar noi , sa putem zbura sus . Si mai apoi sa cadem si sa murim .

          Dar totul s-a terminat cu o lumina puternica si cu un sunet . Blitul orbitor al unui baietel de vreo 10 ani m-a trezit subit din "tot" . Caci asta inseamna totul pentru mine ...

          Si uite asa am privit ultimul porumbel inaltandu-se deasupra orasului , binecuvantandu-l cu inocenta ...

          De ar fi totul asa de frumos ...