Se afișează postările cu eticheta adio lume de poveste Eles Robert poezie buze frumoasa vara pamant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adio lume de poveste Eles Robert poezie buze frumoasa vara pamant. Afișați toate postările

vineri, 8 ianuarie 2010

Fetita

             Usa se deschide incet. Apare o fetita intr-o rochie alba de cristal.Parul ei negru ii mangaiau incet umerii mladiosi,iar gura ei rosie precum amurgul zilei de vara, ingana incet o melodie stranie, oarecum malefica. Ochii ei negrii sclipeau intr-un mod atat de ciudat, incat atunci cand o priveai, vedeai noaptea pe Pamant, ii vedeai pe cei dragi cum se framanta, ii vedeai pe cei pe care nu ii vei mai vedea niciodata ...
             Fetita intra in camera si se uita la el cum sta in coltul patului cu picioarele adunate . El ii zice printre suspine sa plece caci nu are nevoie de ea, insa ea paseste catre el si incearca sa ii zareasca fata , insa nu reuseste. Ajunge langa pat si se aseaza . Ochii ei incep sa straluceasca de blandete si de acel sentiment de nevinovatie ... acel sentiment ce te imbie atunci cand esti suparat, acel sentiment ce te face sa uiti de toate si sa te bucuri de acel moment . Insa baiatul ramase la fel , nemiscat . Era oare prea tarziu pentru el ? A trecut prea mult timp pentru a mai rezista tentatiilor ispititoare ? Si-a pierdut nevinovatia si copilaria ? ... Ei bine raspunsul este ca a devenit ceva ce nu vroia ... a devenit un vampir al amintirilor, a devenit insetat de atata bine incat s-a saturat . Simtea cum i se umfla pieptul din ce in ce mai tare . Statea si privea ... vroia sa zbiere sa zica ceva, dar nu putea . Simtea ca nu mai are corzi vocale, simtea cum ceva il trage cineva catre interior . Simtea cum viata lui s-a napustit asupra lui si l-a facut sa regrete si sa iubeasca totul . Ramase cu ochii deschisi, privind catre tavan . Atunci a reusit sa se ridice . Dar nu mai era el ...
             Statea acolo si se privea cum zace pe pat . Vroia sa se prinda , vroia sa se trezeasca insa nu putea, era prea tarziu . Tot ce dorea era inca o sansa ... O sansa ... hm ... atat de simplu si totusi atat de greu de obtinut ... A doua sansa ... multora nici nu ni se ofera aceasta sansa . Apoi simti cum o raza de lumina calda il apuca de dupa brau . Incet ii strapunge spatele ... o durere imensa ... Incepe sa se miste rapid ... sa se zbata ... pana scuipa afara o bila neagra ... Imensitatea ei era de neconceput ... mici fete ieseau din ea si strigau dupa ajutor ... apoi apareau doua maini pline de sange si ii tragea inapoi in etern,urmate de o voce inspaimantatoare ce zicea cuvinte de neconceput . Prima lui lacrima se revarsa deasupra patului in care zacea baiatul,acum cu o fata fericita,insa fara suflet ... Incerca sa il mangaie sa ii zica ca trebuia sa se intampla asa , dar nu putea ... nu simtea nimic ... Atunci a fost pentru prima data cand isi intoarse fata si o observa pe fetita . Fetita ii intinse mana zambind si ii spuse : Acum esti pregatit ! ... Atunci a fost prima data in viata lui pamanteasca cand stiuse ca totul i-a fost daruit , ca avea tot ce isi dorea si ca a pierdut acel lucru ...  dar si-a castigat libertate,a si-a castigat fericirea ...

vineri, 1 ianuarie 2010

Temperii napaste

Un gand simplu zboara pe fereastra,
E prins de vremea rea si albastra,
Tremura, clantane, vrea sa se incalzeasca,
Dar iubirea de frig stie sa se fereasca...

Sta cu ochii mari, priveste amarat,
Cum iubirea lui plange suparata,
De dorul fiintei fara corp ori suflet,
Doar ideea scrisa pe o zdreanta de bilet...

Si asa a inceput totul, cu o scrisoare,
Minunata, armonioasa, de iubire posesoare...
O privire...a fost de ajuns pentru ei,
Sa ajunga sa se iubeasca pe tainicele alei...

Doar temperiile napaste i-au despartit...

marți, 12 mai 2009

Adio

Suflet?Amintire?Totul e uitat de gand,
De un suflu rece al vremii plecate
De ale tale triste idei intunecate
Spuse incet fata cu ochii plangand...

Lumina neagra,joaca flacara in mine,
Trozneste si se-neaca in puterea ei...
Creste si se zbate, totul ii apartine,
Transcende in lumi uitate de obicei.

Era trista,cu ochii ei negri plini,
Ochi ce au fost rupti de realitate,
Plini de iubiri neconditionate,
Si ingreunati de povara multor ani...

Avea buze subtiri,la atingere placute,
Tanjind dupa un sarut adevarat,
Dupa timp pierdut si regrete,
Dupa acel moment pe viata neuitat...

Si inima-i incoronata cu spini,
Fiecare durere simtita o hrani...
Sangerand,primind puterea nemuririi,
Ea lasa totul in mainile marii...

Se intoarce,il priveste,
Lacrimile de pamant se lovesc,
Mai ramane doar gandul omenesc,
Si Adio lume de poveste...