Razboi

Tărâm al nebuniei,
Loc de moarte fericit,
De tăcere e adâncit
Şi stau goale alei...

Un sunet,de viaţă nimicit,
Şi un alt mort dezmeticit...
Ură sacră şi putere,
Aduce Moartea în adiere...

Negru şi gri,şi iarăşi negru,
Culori ale luminii de amiază...
Nimic şi nimeni nu e integru,
Toţi fug şi plâng de groază...

Salvarea vine,ajunge şi moare,
În faţa ta de glonte crăpată...
Sânge pretutindeni,iubire psihopată,
Stă şi priveşte o admiratoare...

Corbi negri de Apocalipsă aduşi,
Cântă al meu vers plin de păpuşi,
Marionete şi prostioare bucuroase,
Moarte şi frumoase...

Strigătul ultimului se stinge-n vânt,
O dată ce e rostit şi ultimul cuvânt...
Şi astfel războiul s-a terminat,
Lăsând Nimicul laolaltă adunat...

Timp

Pe taramul de lumina intunecat,
Infinit si de ganduri secat,
Sta un copil , cu capul aplecat,
De sentimente puternice inecat...

Isi ridica capul indurerat,
De al oamenilor puritate,
De-al sentimentelor imaturitate,
Sufera cu ardoare,suflet alterat…

Priveste spre nemurire,
Un pas si totul se pierde ...
Dar este condamnat la agonie,
Sa ingrijeasca de omenire...

El este supranumit Timp,
Timp pierdut,Timp iubit,
Timp pretios,Anotimp,
Timp indelungat,albit...

De ce?

          Simtindu-se ciudat, baiatul merse la el in camera.Isi luase perna din pat, si-o aranja confortabil si se aseza, stand intins si cu picioarele pe scaun. Statea acolo singur, cu o minte fara ganduri. Atunci se intampla.Inchise ochii.Chipurile ii invadara mintea.Se schimbau ametitor de rapid.Dar dintr-o data o fata ramane.Inima lui tresalta.Imaginea se mareste... e "ea" ... Ochii "ei" il cuprind.El o vede ca in prima zi.Un inger trimis pe Pamant ... Lacrimi cristaline se aduna in ochii lui.Le simte,dar este paralizat.Toate momentele in care a vazut-o,in care s-a gandit la ea,ii apar ca intr-un album deschis ...Dar deschide ochii in speranta de a o vedea...Isi doreste sa nu fi facut asta niciodata ... Intinde mana dupa ea,parca sa o cuprinda.Nu vrea sa o lase sa plece. Dar ea dispare... Ochii ei inlacrimati s-au dus....
          Doua lacrimi ratacesc pe obrazul baiatului.Acel gol se instaleaza confortabil.Mii de idei ii trec prin minte.Incepe eterna discutie,eternul conflict ... cu cea mai simpla intrebare ... "De ce?" ... De ce eu ? De ce e "ea" cea aleasa ? Exista oare soarta si noroc ? De ce sunt batut de ele astfel ? De ce nu pot avea o sansa , de ce? Apoi cu un bocet stins se aude iarasi : De ce eeeuuu ? Lacrimile izbucnesc si sunt spulberate de palmele descatusate ale baiatului.
          Se face liniste . Baiatul sopteste 2 cuvinte . Incepe sa le repete mai tare . Te iubesc ! Te iubesc ! Te iubesc ! Auzi fat-o ?! Sa stii ca te iubesc ! ... Dar el stia ca ea nu il auzea . Nu avea cum ... Si nu avea cui sa-i zica te iubesc ... Totusi,reusise sa-si miste mana si sa si-o puna pe piept . Isi simtea inima batand . Iii venea sa si-o scoata si sa o intrebe : "De ce? De ce "ea"? De ce acum ? Acum cand stii ca pare aproape imposibil !"
          Privirea ii ramane fixata pe perete.Incearca sa si-o imagineze langa el.Incearca sa o simta aproape.Dar un fior rece il trezeste pentru o clipa.Baiatul isi intoarce privirea spre geam.Un caine latra ... Se ridica si se apropie de geamul larg deschis . Aude sunetul facut de greieri . O pisica toarce in balconul vecinului. Isi indreapta privirile spre orizont sperand sa captureze o speranta , inca o raza de lumina . Dar e bezna ... Gaseste doar raul si nesimtirea din lume ... Gaseste vorbele urate scuipate de dobitoci ... Zgomotul de masini ii adanceste contemplarea . Se apleaca in fata . Inca un pic si va cadea . Inca un pic ! isi zice el in gand ... Aerul rece ii vor inunda plamanii facandu-l sa nu mai simta durerea.
          Pare strapuns de ceva.Nu o poate face.Nu o poate lasa pe "ea" ... Incepe iar conflictul ... De ce apare tot timpul ea? De ce raportez totul la ea ?! ... Si din nou, acelasi raspuns ... Pentru ca o iubesc,sopteste incet el ... pentru ca o iubesc ... Alt rand de lacrimi cad ... De aceasta data trei etaje mai jos ... urmand sa dea nastere unui inceput , unei fiinte ...
          Iar mintea ii devine vida ...