Statea pe margine de drum,
O saraca,abandonata banca...
Ii simt suferinta adanca,
Iubirea ce i s-a facut scrum...
Trec pe langa ea si ma cheama,
Ma alinta si ma dezmiarda,
O mangai,inima ei ii zburda,
Ma asez,o simt,ii e teama ...
O imbratisez si privesc catre apa...
Vantul sacru de amiaza,salcia o bate,
Lacrima lina, vazduhul il strabate...
Ajungandu-mi in palma,mica ca o pleoapa...
Ganduri fara inteles,strabat locul,
Alintate de o iubire fara sens,
Iar Omul linistit,isi pleaca capul,
Stingandu-se in noapte,fara sens,fara sens ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu